Am citit de curând, ce-i drept, cam ”în diagonală”, materiale propovăduitoare ale lansărilor timpurii la maraton, publicate pe alte site-uri dedicate columbofiliei.

Vă mărturisesc că subiectivismul exacerbat cu care se scrie sau se comentează uneori la teme de acest gen mă cam lasă rece, de-un timp încoace.

Însă supraabundența și convergența aproape absolută a reacțiilor venite dintr-o anumită parte a țării îmi ridică unele semne de întrebare.
Concret
Întâi de toate, va fi interesant de urmărit impactul pe care l-ar putea avea una sau mai multe jalbe online asupra deciziilor forurilor superioare ale structurii în cadrul căreia hulubărim.

Apoi, neavând la îndemână instrumentul referendumului sau vreun alt substituent democratic prin care am putea afla votul tuturor și deoarece spontaneitatea și solidaritatea celor câțiva care scriu ar putea da următoarea impresie, cred că e perfect legitim să ne întrebăm dacă acest activism online e cu adevărat pus în slujba ”vox populi”, în slujba doleanțelor celor mulți.

În sfârșit, mă-ntreb dacă subsidiarele principale ale argumentației internauților fani ”dă-le drumul dimineața” – mă refer la axiomele ”noi suntem începutul maratoanelor” sau ”suntem cei mai buni, de departe” – nu ar trebui cumva atenuate, fie și plin simpla juxtapunere la fel de repetitivă a rezultatelor și istoriilor altor grupări. Pentru a păstra echilibrul, cred că e important să fie contracarată orice tentativă de a generaliza ideea dominării în scopul inducerii unei atitudini submisive.

Sfatul bătrânilor
Matematicianul David Hilbert scria cândva: ”Fiecare om posedă un anumit orizont. Când acesta se îngustează și devine infinit de mic, el se transformă în punct și atunci omul zice: “Acesta este punctul meu de vedere”.
În dorința de a nu fi ca alții, ahtiat de a-mi lărgi orizontul, am apelat la câțiva prieteni super pasionați de zboruri lungi, de peste 900km, unii dintre ei cu rezultate demne de respectul tuturor. În cele mai multe cazuri, m-am convins că i-am ales bine chiar după primele cuvinte. Cum așa? Simplu, nu mi-au dat răspusuri dihotomice. Adică nu mi-au spus că-i foarte bine, dar nici complet greșit să se lanseze mai târziu în zi.
Sintetizând ușor ilar, sfătuitori mi-au indus cu înțelepciune un mixaj interesant de perspective aparent contradictorii:
1. Dorul de neschimbare, prin afirmații de genul ”poate c-ar fi fost bine să nu se fi modificat nimic” sau ”mi-ar fi plăcut să joc aceleași etape ca-n 2011”.
2. ”Încercarea moarte n-are”. Până la urmă, de ce să n-o facem și pe asta? De ce să nu lansăm și noi la amiază, ca cei din vest? Dacă ei pot și noi putem!
*Rețin aici special ideea conform căreia esența maratonului poate fi constituită într-un mare procentaj din reușita supraviețuirii. Prin urmare, de ce să nu adăugăm și testul obligatoriu al înnoptării în repertoriul tuturor porumbeilor de maraton?
3. Resemnarea mioritică, adică acceptarea modificării și a oricăror consecințe. Toți vom concura după aceste reguli, deci tuturor le va fi la fel de greu sau de ușor.
Un alt concept interesant legat de acest context: un jucător cu adevărat valoros nu va acuza niciodată schimbarea regulilor, dacă acestea se aplică și concurenților.

Mda, fără a emite pretenția izbânzii de a pune punctul pe vreun i, închei cu vorbele puse de inegalabilul Eminescu în gura vajnicului Mircea cel Bătrân, în Scrisoarea III:

”De-o fi una, de-o fi alta…Ce e scris si pentru noi
Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război!”

Al dumeavostră,
Corneliu