Azi, cumva din greșeală, am observat-o. Stătea pe odihnitoarea cea mai înaltă și mă privea, fără expresie. Cu un an în urmă, m-aș fi bucurat mai mult la repatrierea vreunui înaripat rătăcitor, după o așa lungă perioadă…

Acum, pragmatic, am prins-o doar ca s-o examinez minuțios. Are 3 pene răsucite în aripa dreaptă. În rest, penajul e ok, cavitate bucală curată, ochiul cam mat… n-a dus-o bine, dar nici foarte rău. Am eliberat-o fără să-i rețin seria. O verific altă dată.

La fracțiune de secundă, îi recapitulez istoria: femelă foarte prezentabilă, rămasă de la un zbor la un prieten și cumpărată de mine cu 50 de RON. În 2010 am angajat-o la 2 etape și a întârziat la ambele. Urma derby-ul zonal Bratislava și presimțeam că va fi dificil. Cu falsă solidaritate față de colegii care-și angajau tot lotul, am trimis-o. Doar pe ea și încă un trestiu, tot pripășit.

Nici măcar nu i-am așteptat. Oricum, nu avea rost. Porumbei ”relocați”, insuficient pregătiți, grindină în ziua concursului…. Și-mi vine guta asta acum, după mai bine de un an și jumătate. Prilej spontan pentru o retrospectivă oarecum involuntară.

…………………………………………………………………………………………………………………………….

Demult…

Am tot crescut porumbei de mic copil, dar abia în 2008 am luat contact cu sportul columbofil. Pe-atunci parcă mult mai recalcitrant din fire, am reușit să mă cert încă de la început cu colegii din noul nostru club. Apoi, ca proaspăt responsabil tehnic, n-am stat prea mult pe gânduri înainte de a mă lua ”în săbii” și cu cei din conducerea asociației. Nu mi-am dat niciodată seama că, de fapt, duceam lipsa unui mentor.

Aș fi avut nevoie de cineva care să-mi spună cum e columbofilia, care să mă ajute să fac ordine-n învălmășeala ideilor venite care de pe unde. Așa a fost să fie. A început ca hobby, l-am transformat apoi în sport, dar din postura de amator complet nepregătit, cu porumbei ”cu dizabilități”, pe deasupra. Am luat prea-”n piept” columbofilia asta!

Studiu

Uneori cred că degeaba am fost poate cel mai avid devorator de absolut orice material informativ puteam găsi referitor la columbofilie. Prin anii de liceu, mă întorceam adeseori cu un gust amar de la biblioteca orășenească – mă trimitea tanti de acolo acasă că nu mai avea nici o ”carte nouă”, necitită. La fel, nu cred să fie vreun material de Steven van Breemen, Ad Schaerlaeckens, Bill Richardson și etc. pe care să nu-l fi citit și reluat. Dar la ce bun? Poate era mai bine să nu fi știut pe atunci limba engleză, dar să fi avut un concitadin columbofil adevărat care să-mi fi oferit lecții practice.

Ciudat e că reîntoarcerea unui porumbel fără însemnătate m-a făcut să conștientizez brusc ca am intrat în al patrulea meu an de participant la concursuri columbofile. De parcă ar conta cumva chestia asta!

Acum

Spre deosebire de anul trecut, în astă iarnă nu mi-am mai îndopat porumbeii cu așa-zisele ”tratamente preventive, de iarnă”. Doar o deparazitare ”mecanică” și urmează vaccinarea contra paramixovirozei. Un bun prieten insistă să-mi tratez lotul reproductiv cu un coccidiostatic, de grija viitorilor pui. Mă mai gândesc…

Mi-am dat seama că pentru mine nu e foarte relaxant să intru în crescătoria de zbor și unii porumbei mai sperioși să mă evite constant. În consecință, de ceva timp am început să-i condiționez să se lase atinși, prinși. Normal, în timp ce-și primesc hrana. Când îi vizitez, curiozitatea ce le licărește în ochi și graba cu care se strâng în juru-mi sunt semne că am devenit mult mai important pentru ei. Nu, nu mă iubesc mai mult cu nici un milimetru, doar mă asociază cu primirea hranei. Nu degeaba unii maeștri ne repetă stereotipic sfaturi de genul: ”trebuie să gândești ca un porumbel” sau ”dacă vrei să-l faci pe porumbel să te asculte, vorbește-i pe limba lui!” Pe de altă parte, ca pasionat de maraton, nu-s sigur că fac bine obișnuindu-i să fie relaxați în apropierea omului (asta privind din perspectiva unui fost mare specialist în ”arta” braconajului).

…………………………………………………………………………………………………………………………….

Cu colegii de club ne-am întâlnit la un suc și o partidă excelentă de fotbal, week-end-ul trecut. Discuțiile prelungite, parcă cu tentă motivațională și presărate cu hotote prelungi de râs, or fi lăsat privitorilor impresia unei sesiuni de team-building. Să tot fie întâlniri de acest fel!

Urmează

Mi-a dat cineva o temă de meditație, de curând: cum se face promovarea unei asociații columbofile? Ce-i drept, nu prea am idei și când mi-aduc aminte, mă mai frământă câte puțin întrebarea asta.

Și când mă gândesc cât volum de lucru vor implica alte proiecte columbofile, generaliste, de viitor, îmi dau seama că obiectivul de a ajunge un concurent de temut e ”de atins” doar pentru alții!

…………………………………………………………………………………………………………………………….

De ce-am scris așa, aiurea?

Frânturi de gânduri care mă vor face să zâmbesc, cândva, le-am tipărit aici. De dorul primăverii! Pentru că mi s-a-ntors un porumbel. Și pentru că m-am plicitisit vreo jumăta’de oră. Pentru că cred că această comunitate are viitor.

Ok, cu vânt, cu ploi sau fără, mănunchiuri de suflet și pene întoarse-ntregi, nevătămate, acasă! E ceea ce-mi doresc și vă urez!

Al dumneavoastră,
Corneliu