voiajori

Comitetul național al Nederlandse Postduivenhouders Organisatie este practic desființat cu mai mult de o lună în urmă. Liderii provinciali olandezi nu mai aveau deloc încredere în acest comitet.

Unul dintre evenimentele care au condus la această situație este faptul că Jaap Koehoorn, un foarte cunoscut columbofil olandez a declarat faptul că dl De Ridder era deja cunoscut înainte cu o săptămână ca și câștigător al cursei de Blois.

Și surpriză… dl De Ridder a cîștigat, într-adevăr, aceea cursă națională cu lansare de la Blois.

Dl Koehoorn a primit acceptul unor reprezentanți NPO pentru a urmări și investiga procesul de îmbarcare a păsărilor pentru concursul de Argenton. Supravegherea video instalată se pare că ar fi relevat faptul că De Ridder avea acces în zona unde erau îmbarcați porumbeii. Era singur și ar fi transferat porumbei dintr-o boxă în alta.

Ca urmare a acestei investigații, Koehoorn a fost exclus din NPO. Reacțiile columbofililor olandezi neplăcut surprinși și supărați nu au întârziat să apară.

Toate acestea vin după eșecul rușinos al Olandei la Olimpiada de la Poznan și după multe contradicții pe tema modului  de organizare a concursurilor și campionatelor interne de către conducerea NPO.

Mulți se întreabă dacă preluarea conducerii NPO de către liderii regionali ar fi o soluție temporară acceptabilă. Există însă temeri că aceștia nu ar reuși să îsi îndeplinească cu success noile roluri, deoarece, se pare că și la ei, ”interesul poartă fesul” – probabil că mulți dintre acești lideri urmăresc doar concretizarea unor avantaje, favorizarea propriilor regiuni.

Adaugat pe 14 May 2011 de |  | 1,066 views

Spune-ti parerea

*