În urma ședinței Comitetului de Conducere al Asociației desfășurate în data de 10 octombrie, s-au luat următoarele decizii :
– Taxa de membru către Asociația județeană este la fel ca și cea către FCPR, adică 50 lei. Elevii, studenții și pensionarii până în 70 de ani, vor plăti 30 lei, iar pensionarii peste 70 de ani sunt scutiți de această taxă.
– Prețul unui inel genealogic este de 0,60 lei.
– Pe data de 03 decembrie ora 16.00 are loc Adunarea Generală anuală a membrilor.
– La ultimul punct al ordinii de zi sunt alegerile noului Comitet care va conduce Asociația pe parcursul următorilor 4 ani. Depunerea candidaturilor pentru oricare dintre funcții se poate face la secretariatul Asociației (telefon 0722205979, d-l Mermezan Lucian).
– Pe data de 10-11 decembrie va avea loc expoziția județeană.
–17 decembrie este ziua în care va avea loc banchetul anual și acordarea cupelor celor mai valoroși porumbei și crescători din acest an.
Notă:vă amintim că taxele anuale către FCPR, județ, precum și contravaloarea inelelor genealogice pe anul 2012 vor fi adunate de către responsabilul tehnic al Asociației (Bojin Zdravco), pe data de 16 și 23 octombrie, între orele 10-14, la locul de îmbarcare al Asociației (Chisoada). După această dată (23 octombrie), cotizațiile se pot plăti doar cu penalitatea de 10 lei suplimentar (taxa de membru nou), iar pentru inele nu se mai pot face înscrieri.
Comitetul de Conducere al Asociației