voiajori

Deja a început sezonul zborurilor cu puii. Toți avem așteptări și ne punem speranțe în puii pe care îi creștem. De cele mai multe ori speranțele ne sunt puse în noua generație de pui, unde avem de multe ori surprize, plăcute sau mai puțin plăcute. În cazul meu, puiul 108 alias ONICĂ a reușit să facă norma la maraton zburând împreună cu seniorii.

Pentru mine, anul acesta pregătirea zborurilor cu pui a început la 15 ianuarie când am inelat primii zece pui. Acești pui și încă doi primiți cadou din Anglia am hotărât sa îi zbor la concursurile cu maturii. Pe 15 februarie au fost lăsați să zboare afară primii pui. Antrenamentul  a fost realizat împreună cu maturii. La primul zbor cu asociația la data de 28.04.2018 au participat la primul lor concurs, viteza, 160km. După o săptămână au avut parte de al doilea concurs 360km (05.05.2018 Przemysl 1 / VITEZA+DEMIFOND (7879)). După aceste concursuri am rămas cu 7 pui din 12. Al treilea concurs a fost la o săptămână distanta și de data aceasta am rămas  cu  5 porumbei (12.05.2018 Przemysl 2 / VITEZA+DEMIFOND (7880)).

După aceste concursuri am hotărât să dau la maraton 3 pui care erau femele și au zburat concursul nr 4 (26.05.2018 Przemysl 3 / VITEZA+DEMIFOND (7882)). Deși au zburat și clasat în concursurile menționate , nu apar în clasamente

deoarece regulamentul FCPR nu permite apariția puilor în clasamentele cu maturii decât după 1 iunie.

La concursul de maraton SETA, 857km,  au fost îmbarcați 13024 de porumbei printre ei aflându-se și cei 3 pui ai mei. A fost o etapa foarte dificilă, iar pe locul 700 a venit și puiul 108/ 2018. Ceilalți doi pui au venit mai târziu și nu au prins clasamentul, respectiv 107/ 2018 și 113/ 2018. După aceasta etapă, porumbelul a fost botezat de Ionut Gagea cu numele de “Onică” și a publicat un articol pe facebook.

Peste două săptămâni, toți 3 pui sunt îmbarcați la SETA (16.06.2018 Seta / MARATON (8324 – Botoșani), 857km,  unde au fost îmbarcați 12686 porumbei. Îmi sosec doi pui, 107, 108, dar nu reușesc să clasez nici unul. La trei săptămâni distanță îi îmbarc la concursul: 07.07.2018 Madona National / MARATON (7890), 1066km,  unde au fost îmbarcați 12423 porumbei. 108 sosește la 8:50 a doua zi, concursul se încheie la 8:40. 107 sosește a patra zi. Hotărăsc sa îl îmbarc la al patrulea maraton (28.07.2018 Birzai National / MARATON (8231 – Neamt) -1072km) doar pe 108. Sosește a doua zi, la 15:22 la o etapă foarte dificilă , aflându-se printre cei clasați din aproximativ 10 000 de porumbei.

Aceasta reușită a puiilor de doar 7 luni mi-a adus o mare bucurie, pentru ca au reușit să zboare 3 viteze, 2 demifonduri și 4 maratoane din care au clasat doua maratoane.

Onică a reușit să fie primul pui din România care a zburat 4 maratoane (dintre care 2 au fost peste 1000km) și a clasat în rândul celor maturi. 

În perioada sezonului cu puii, dacă se întâmplă ca un pui sa poposească la voi, lăsați-l să se alimenteze, să bea apă și să zboare.

 

Datele au fost preluate de pe: https://www.federatianationalacolumbofila.ro/2018/clasamente.php?tip=1&idj=40&idconc=13457

De Ujeniuc Liviu

 

Adaugat pe 12 Sep 2019 de |  | 6,911 views

Spune-ti parerea

*