L-am cunoscut pe Victor in 1996, la Expoziţia Columbofilă din Vadu Crisului. Era o expoziţie mică, în sala din spatele Căminului cultural Vadu-Crişului, unde erau expusi pe două rânduri porumbeii voiajori ai membrilor din zonă (Caţi erau la vremea respectiva) Alături de columbofilii din zona Aleşd – Vadu-Crişului era profesorul Coste Octavian, renumitul maratonist orădean, care la rugaminţi-le lui Haşaş Ioan adusese câteva exemplare deosebite pentru a fi expuse.

In poza de mai sus, Victor şi profesorul Coste, apar împreună cu zburatorii de Liege. Acest concurs de maraton extrem fusese organizat impreuna cu colegii maghiari de la Maraton Club Ungaria iar îmbarcarea se făcuse la profesorul Coste Octavian acasa. Porumbeii lansati vinerea la pranz au ajuns acasa duminica la prânz. O performanta uluitoare pigmentata cum îi şade bine oricarei poveşti cu problemele inerente. Porumbelul lui Viktor, ,,Liba,, a ajuns acasă duminica pe la orele 12.30, si culmea ceasul său mecanic se oprise. Aşa cum era, în pantaloni scurţi a luat clema şi a plecat la prietenul sau Hasas Ioan, si împreună cu acesta pe jos panala E60, de unde au facut auto-stopul pana la Oradea 60 km, unde au ajuns acasă la profesorul Coste, şi au bagat clema in ceas. Porumbelul a fost locul 4 pe Romania pentru distanta de 1300 km. Lavremea aceea era ceva uluitor, şi noi, tineri iubitori de porumbei priveam fascinaţi porumbelul din boxă şi îl ascultam pe Victor, depănând povestea …
În anul 2000 am pus împreuna bazele clubului Vadu Crisului şi l-am convins pe Victor de necesitatea unei remorci pe care el însuşi a construit-o. Am mers împreuna la primul antrenament la Salonta cu puii.

Eram atat de mandrii de noi, zorii columbofiliei răsăreau în zona Alesd – Vadu Crisului…
A urmat apoi in 2001 o expoziţie locală şi mai reşită unde l-am avut invitat pe dl Moldovan Florin, preşedintele UFCR, iar Victor se mâdrea cu băiatul lui care spera să devină columbofil

Iar in 2002 la Casa de cultura Alesd, dupa ce deja membrii clubului avusesera parte de sosiri memorabile de la Magdeburg 960 km. Ascensiunea mea ân lumea columbofilă a pornit de aici, iar Victor a fost mereu omul ca m-a spijinit, mi-a dat sfaturi sau după caz ma certat părinteşte.

In 2004 am mers amandoi la Constanta la Expozitia Nationala de la Constanta si de acolo la Galati la Butucanu Stefan. Duminica dimineata am pornit cu trenul de la Galati timp de 17 ore. Erau ziua alegerilor Basescu versus Nastase. Victor nu suporta Psd si noi tocmai ponisem de la Galati spre Suceava …
Prietenul meu de 1,9 metri si 100 kile, intreba orice om care intra in vagon – cu cine votati? Sa vezi teorie si agitatie cand prindea cate un fan Nastase …
Anul 2005, luna iunie, sambata fondului al doilea de la Wells Austria. Eram cu Victor la mine la noua locuinta lucrand de zor la o scara metalica. Il rugasem pe un coleg de la Oradea sa ma sune cand vin primii porumbei sa putem merge sa asteptam si noi. La un moment dat, am pornit cu masina sa îl duc acasă zicând că ar cam trebuii să apară porumbeii. Exact la jumatatea distanţei, sunt sunat de Ionut Lucaci – Marius scuza-mă, am uitat să te sun, au venit porumbeii de vre-o 40 de minute. Acum e acum, ce era sa facem? Daca il duceam pe el acasa riscam sa pierd eu sosirile si pontarea in ceasul mecanic, daca ma intorceam eu pierdea el. In cele din urma mi-am continuat drumul spre Vadu Crisului in timp ce il sunam pe Vladut. Acesta la mine acasa şi a găsit primul porumbel în faţa crescătoriei făcând baie într-o balta. A ocupat locul 6 pe clasamentul general si loc 4 National Maraton Tineret.
Mergeam de mult ori seara, în vizita la Victor. Î-mi placea stilul lui direct si sobru, şi îmi plăceau poveştile columbofile despre ,,Liba,,, despre sosirea noaptea de la Magdeburg, despre cum a încercat să se uite peste gardul lui Peller în Ungaria la porumbei şi a ieşit ăla şi a zis că cheamă poliţia. Nu la interesat nici că e columbofil, nici că vorbeşte maghiara …
Pe vremea Caritas-ului de la Cluj, a băgat şi el ca orice român respectabil, şi mai mult după trei luni a scos valoarea a 12 apartamente la Oradea. Ne povestea cum stătea cu pungile de bani ân faţa Sălii sporturilor din Cluj, când a venit la el un columbofil clujean, Gero, o cunştinţă veche. Acesta la convins ca 64 de apartamente pot fi mult mai bune decât 8, şi mai mult avea ,,pile,, la intrare şi la băgat în faţă să depună mai repede. Peste câteva zile Caritas a falimentat…
Acum când scriu aceste rânduri mă pregătesc să merg la înmormântarea lui Victor. A plecat probabil într-o lume mai bună, să povestească o eternitate cu profesorul Coste, cu Totu, cu Soany Kovacs şi cu mulţii alţii depre Liege, ,,Liba,, sau despre ultimul Schwerin din 2015.
În urmă cu aproape un an mi-a zis: Marius, am cancer….
De la înălţimea şi forţa lui de bărbat părea o glumă. I-am zis atunci că e tare ca fierul şi că va trece şi peste asta foarte uşor.
În octombrie l-am vizitat. I-am povestit de federaţie, de vizita pe care o pregăteam in Belgia şi mai apoi in China. Am vorbit multe de planurile AJC Bihor, de noua maşină, de porumbei, şi de boala lui care îl chinuia vizibil. I-am promis ca după China ne vedem din nou. Nu am mai plecat in China, insa nici nu am mai ajuns la el. Dacă plecam, mă întorceam pe 3 decembie, iar înmormântarea e pe 2! Prins cu grijile zilnice nu am mai apucat să trec pe la el.
La ultima vizită ma întrebat multe şi mi-a zis un lucru memorabil: ,,am dat şi ceaul şi porumbeii. Nu ştiu dacă mai apuc sa zbor vreodată. Deşi aşa mi-aş dorii …,,
Încâncenaţi în viaţa asta columbofilă, mereu cu gândul la norme, programe, RNS, expoziţii, cupe şi campionate, uităm esenţa: aşa aş vrea să mai zbor o etapă. De fapt în asta constă toată frumuseţea. Încă o sosire, încă un minut de extaz. Victor nu î-şi mai dorea încă o cupă, încă un loc 1, ce încă o etapă…Poate e momentul să ne re-considerăm poziţiile şi să ne re-amintim de ce suntem columboofili, de fascinaţia cu care priveam în boxă aceea fiinţă care zburase 1300 de kilometri. Stiu că fiecare aţi avut un astfel de moment sublim…
Victor, şi-a luat zborul, iar cele doar câteva amintiri comune pe care le-am scris mai sus, mă fac să mă întreb ce e viaţa? Cum au trecut aşa repede 20 de ani, 15 ani de la prima remorcă, 11 ani de la Constanţa, 10 ani de la sosirea de la Wells …
A fost membru al asociaţiei bihorene peste 25 de ani, şi a iubit porumbeii şi viaţa!
Dumnezeu să te odihneasca prieten bun! Drum bun!