Nea Mihai a plecat…a plecat mai inainte ACOLO unde ne ducem toti pe rand mai devreme sau mai tarziu.Avem fiecare un CEAS al plecarii,fixat di-naintea Ceasului venirii in lume,nu de noi…Ceasuri la care nu avem acces.Venim si plecam din LUMEA NOASTRA cand ne e dat.
Pacat ca nici o scoala a lumii nu ne invata sa fim atenti cu Timpul ce curge intre aceste doua ceasuri.Doar o lectura particulara,uitata,luata de multe ori in deradere,o lectura cuminte chiar ascunsa,ne asteapta fara violenta publicitatii-lectura scrisa de Sfintii Parinti ai Bisericii,doar ea ne invata ca nu traim cat vrem,ca un singur lucru e sigur-acela ca vom pleca inapoi de unde am venit.
Lectura aceasta pe care nu o citim,nu o aprofundam,ne invata cum sa traim atenti la Pamantul ce-l calcam si privind mereu Cerul cu luare aminte sprea a intelege de unde venim si unde ne ducem,ca suntem trecatori intr-o viata trecatoare si ca doar prin moarte trecem in lumea vesnica,pentru care ne pregatim inca de pe acum.
Lectura aceasta ne spune ca venim in lume singuri si tot singuri plecam,doar cu bagajul de suflet ,cu faptele contabilizate pe aripa timpului de Cineva,la care in aceasta existenta nu avem acces…
Dar in timpul Trecerii de aici dincolo,Ceasul trecerii e cutremurator pentru unii si linistit pentru altii,depinde cum am trait.
Asa am gandit eu sambata seara dupa ce am primit telefon de la dr.Marza din Iasi,care mi-a spus sa trec repede pe la nea Mihai…ca nu e bine,sa ma grabesc,ca s-ar putea sa nu ma mai recunoasca.
M-am urcat repede in masina si am manat iute spre casa lui nea Mihai trecand prin aceleasi locuri pe unde in urma cu 15 ani,student fiind in Iasi,urcam pe jos dealul din Moara de Vant,dornic sa mai stau de vorba cu nea Mihai,sa mai invat ceva columbofilie,sa bem o cafea …sa mai “barfim” sau sa mai planuim de ale noastre.
Am stat cateva ceasuri langa cel care a fost Cupa Mihail,un mare columbofil despre care eu citisem in Metodele Campionilor si pe care vroiam neaparat sa-l gasesc.
Student fiind,ars de dorul porumbeilor mei ramasi acasa,l-am gasit pe nea Mihai dupa o harta desenata de dr Marza pe o foaie de hartie.
Imi amintesc si acum acele clipe cand rataceam prin mahalaua ieseana,cu harta in mana…si l-am gasit,i-am vazut porumbeii zburand,i-am localizat casa iar numerele masinii parcate la poarta imi confirmau indicatiile primite de la doctor.
Nea Mihai ma astepta…asa cum m-a asteptat mereu 4 ani cat am fost student,saptamana de saptamana ,sa stam de vorba,sa-mi arate pedigreele lui,incrucisarile pe care le facea,sa-mi impartaseasca din propria lui experienta.
A fost sever chiar dur cu porumbeii sai,altfel nu ar fi putut obtine performanta.Si-a format propria linie de porumbei puternici,ambitiosi,cu o vointa de fier care castigau maratoanele lungi si grele.
Chiar nu de mult cativa campioni suceveni imi povesteau ca nea Mihai a fost intr-adevar un mare meserias,cand auzeau ca participa si Cupa de la Iasi déjà se stia castigatorul,desi el avea distantele cele mai lungi.
Pot spune ca nea Mihai a incurajat tinerii si a calauzit talente,avea un fel de a masura omul din cap pana n picioare,dupa vorba,dupa atitudine,dupa anumite criteria stiute doar de el.Isi selecta prietenii pentru ca nu oricine putea fi prietenul lui.
Am invatat de la el o columbofilie curate,bazata pe experienta lui de o viata.Nu era adeptul columbofiliei comerciale,nu-I placeau crescatoriile cu porumbei multi ci din potriva ii admira pe cei cu porumbei putini si rezultate mari.Imi spunea ca de acolo e de luat porumbeii.Un lot bun de zbor pentru el insemna 10-12 bucati,mereu imi zicea asta.Cand luam in mana cate un porumbel bun de al lui asa imi spunea:Ionut,tata,10-12 de astia iti trebuie si zbori fara probleme!Era un maestru in refacerea si motivarea porumbeilor,el juca pentru locul 1.Imi spunea ca porumbeii lui “pun botul” si ca trebuie gadiliti!Eu ascultam…zburau orele in compania acestui om,avea multe de povestit.Plecam mereu de pe Moara de Vant cu cate o lectie invatata.Imi povestea tot,de cand s-a apucat de porumbei si pana acum…Acum insa vorbeam mai mult despre boala,durere,spitale,dar mereu incheieam cu optimism,cu incredere si cu planuri columbofile de viitor:imperecheri,schimburi de porumbei…Nea Mihai nu vindea porumbei,ii placea sa-I daruiasca cadou acelor cativa prieteni pe care el ii indragea.
In urma lui au ramas cativa porumbei,tineri,batrani,prasila lui,zburati si selectati de el dupa regulile lui severe.Acesti porumbei pot constitui oricand baza unei crescatorii de maraton.Nu stiu ce se va intampla cu acesti porumbei,dar parerea mea ca atata timp cat intr-o familie nu duce nimeni mai departe aceasta pasiune,porumbeii ar trebui dati de pomana,de sufletul lui nea Mihai,unor columbofili care sa puna prêt si sa duca mai departe munca si pasiunea lui nea Mihai.Asa poti face doua lucruri foarte importante:o bucurie pentru cel care va primi porumbei si celui plecat dintre noi iertare de pacate ,ca toti avem si inca multe!!!
Mie nu mi-a apus niciodata,nimic in legatura cu soarta porumbeilor dupa moartea sa,pentru ca noi vorbeam de viitor,de primavara,de pus la pereche…a crezut mereu ca se va face bine,a luptat asemenea porumbeilor sai in etape de maraton,a crezut ca va invinge asa cum a facut-o de multe ori la nivel national,a crezut mereu ca va castiga lupta cea mare cu boala asa cum a castigat Titlul de Maestru al Sportului Columbofil.
Maestrul a plecat…au ramas bijuteriile slefuite de el sa fie acum,poate, spre folosul unor alti columbofili dornici de a introduce sange adevarat de maraton in cusca.
Nea Mihai a plecat,ramane un gol in randul columbofililor,ramane un gol de neumplut,asa cum goala va ramane cusca porumbeilor,curtea casei si atelierul de munca …Gol de suflet l-am urmat si eu langa sicriu pana la cimitir.Aici golul lasat de nea Mihai a inceput sa se rarefieze cand pe crucea cavoului am intalnit chipul unui copil(Octavian,fiul lui nea Mihai ,care a plecat dincolo la doar 9 ani)un copil ca toti copii,frumos,zambind,invaluind cu privirea convoiul trist.Ochii lui au sorbit Golul,ochii lui au mangaiat durerea ce plutea in jurul gurii de pamant deschise.Privind copilul din fotografie l-am vazut pen ea Mihai tanar,cu copilul in brate.Binecuvantata imagine!!!Tatal cu copilul in brate…Apoi tatal fara copil,tatal cu bratele goal e ars de dor si de durere.Acum copilul isi asteapta tatal cu bratele incarcate de dor si de tarana.Imaginea se rastoarna,copilul cu parintele in brate,parintele obosit de atata zbucium pe orizontala Lumii…si asa cu el in brate sa se inalte pe verticala Cerului,in lumea celor drepti,inapoi ACASA,la Tatal de unde am venit calatori pe acest pamant,oameni si porumbei intr-un zbor de 1 an,10 ani,7 ani care de fapt sunt o zi ,un AZI.
Ultima lopata de pamant aduce linistea in cimitir.Surasul copilului din fotografie doare de doua ori,dar imi da puterea sa ridic ochii spre cer.Cerul e certitudinea noastra ca moartea e doar drumul spre INVIERE.
Ramas bun nea Mihai de mana cu copilul…Ne-om intalni in CERURI…
Cu respect,
Ionut Tanasa.
Foarte frumoasa povestea…Imi pare rau pentru pierderea suferita si imi pot da seama din felul in care ai descris acest om,ca a fost deosebit,un adervarat columbofil care si-a meritat dib plin titlul de MAESTRU ! Condoleante !
Ce e viata?
Ce suntem noi?
Suntem doar un abur, care ne aratam putintel:9, 10, 50, iar cei mai rezistenti 80-90 de ani, si apoi … disparem fara ca cineva sa poata face ceva, sa opreasca timpul, care se scurge ca nisipul dintr-o clepsida … si totul devine doar o amintire.
Nu am avut onoarea sa-l cunosc pe “nea Mihai” dar din ce scrie Ionut, si ce-a scris dr Bilius reiese ca a fost un om special.
Imi pare rau, ca doar in astfel de situatii, ne descoperim valorile.
Si totusi: CE ESTE OMUL?
da,mare adevar,in tot ce a scris Ionut,marele Dumnezeu este singurul stapan peste oameni,porumbei,peste pamant…din pacate noi oamenii il dam la o parte, noi se pare, nu mai avem nevoie de EL,dar EL are iubire si dragoste de noi.
Foarte frumoasa aceasta descriere,m-a inpresionat pina la lacrimi.Acest om a fost cu adevarat deosebit.Spun asta prin prizma rezultatelor obtinute cu porumbeii si prin faptul ca a invatat ,,meserie” pe altii mai tineri. Tu Ionut esti unul dintre elevii de succes ai lui Nea Mihai si cred,dupa descriera facuta ca a-ti fost apropiati sufleteste.Acest om traieste in continuare in memoria tuturor acelora care au amintiri cu el si prin rezultatele sale.Dumnezeu sa-l ierte si sa-i ofere un loc in gradina Lui.Tuturor acelora ce lucrati cu porumbeii lui,sa nu uitati sa-l pomeniti in vorbe si in hirtii.
Te felicit pentru cele scrise si Dumnezeu sa-l odihneasca.
RAMAS BUN PRIETEN DRAG! TEVOI PURTA MEREU IN SUFLET SI-N GAND!
Am sa va povestesc pe scurt, experienta pe care am trait-o alaturi de cel care a fost, Maestru al sportului columbofil Cupa Mihail.
Astfel prima intalnire pe care am avut-o cu nea Misu a fost in anul 2008, cand agent de vanzari fiind la o firma ce comercializa materiale pentru tamlarie PVC, am ajuns si la atelierul maestrului. I-am lasat o oferta de preturi sa o studieze si am ramas surprins, ca mi-a acordat vreo 10-15 minute de discutie cu multa lejeritate, fapt cu care nu prea eram obisnuit in vizite pe la alte ateliere. La acea vreme nu stiam ca se ocupa de cresterea porumbeiilor calatori, eu fiind nascut in 1978, perioada in care el era in plina glorie columbofila.
In 2009 intr-o zi de duminica primavarateca, fiind in vizita la piata de pasari ” Doi baieti” din Iasi si cautand ceva porumbei sa cumpar, unul dintre domnii din piata mi-a spus: “de ce nu te duci la Cupa ca Mihai este un mare crescator si are porumbei valorosi”. Am stat putin pe ganduri si imediat l-am intrebat cum pot ajunge la el. Mi-a explicat un pic traseul, dar eu ne fiind nascut in Iasi recunosc am ratacit minute bune prin cartier, cautand strada Soficu pana am dat de el. Strigand de vreo cateva ori la poarta, am observat coborand pe trotuar cu un mers usor leganat si apasat, un domn care mi s-a parut a fi de varsta cu tatal meu. Nici nu m-a lasat sa-i spun pentru ce venisem si m-a invitat in curte.
Mi-a oferit un scaun foarte comod, scaun pe care l-am descoperit mai tarziu, ca fiind cel in care maestru statea, numai cand urmarea porumbeii cum zboara in jurul casei si cand ii astepta de la zbor. Cand m-a vazut, a zambit un pic si ne-am adus aminte, ca ne mai vazusem cu un an inainte la atelierul de tamplarie. I-am povestit ca sunt din Husi si ca tocmai am terminat facultatea si intentionez sa ma stabilesc in Iasi. I-am mai spus ca imi plac porumbeii calatori si ca sunt interesat sa achizitionez niste porumbei, pentru concursuri de la dumnealui spunandu-i ca am auzit numai vorbe bune, despre pasarile dansului.
Atunci nea Mihai mia spus ca el nu are porumbei de vanzare, ca are putini pui si ca abia are si el cu ce sa zboare.
Am mai stat la povesti vreo trei sferturi de ora, dupa care am hotarat sa plec sperand sa nu-l plictisesc. Atunci maestru mi-a replicat: “nu pleca asteaptama putin “.
La cateva momente, il vad coborand scarile hulubariei, cu un porumbel de culoare neagra in mana, dandumi-l mi-a spus: “sa ai grija si sa scoti din el si cand mai ai timp sa mai treci pe la mine”. Soarta acelui porumbel nu a fost una tocmai fericita, intrucat la vre-o luna de zile, a intrat un dihor si din 11 pui cati aveam, nu mi-a ramas decat unul. Mai tarziu aveam sa aflu, ca acel pui era ruda cu porumbei care au zburat bine in crescatoria maestrului. Mergand spre casa, nu puteam intelege, cum un columbofil atat de cunoscut ii poate face cadou un porumbel, unui necunoscut dar mai tarziu cand ne-am apropiat mai mult, mi-am dat seama ca altfel nu putea sa se intample. Au urmat astfel vizite multe si dese, atat la el acasa cat si in timp ce lucra la atelier, lasand totul deoparte “punea de un ceai” si palavrageam, minute bune despre porumbei, metode de zbor, motivare, hranire si intretinere.
Sunt bucuros sava spun ca a fost mentorul meu in columbofilie, invatand de la el foarte multe lucruri legate de porumbei, am ars unele etape prin care un tanar columbofil este nevoit sa treaca.
In viata particulara, mi-a fost ca un frate mai mare, dandu-mi multe sfaturi parintesti care cu siguranta i-mi vor fi de mare folos. La cateva zile dupa deces am primit un telefon de pe numarul maestrului si cand l-am vaut pentru cateva clipe m-am inseninat ca mai apoi sa cad intr-o mare deznadejde. Crezusem cateva momente ca nea Misu inca traieste dar la scurt timp am auzit vocea sotiei sale doamna Olga care ma invita pe la ei.
Recunosc ca in aceste momente inghit niste lacrimi amare, pentru ca soarta este atat de cruda cu unii si tare blanda cu altii…
Eu stiu maestre ca te iubeste Domnul si te-a vrut langa el…
Sa-ti fie tarana usoara!
Cu drag al tau vesnic prieten Catalin
dumnezeu sal odihneasca in pace.lam cunoscut un om foarte de treaba,ne intalneam in fiecare an la imbarcarile la botosani.