9 iulie 2013: Orgoliul se infoaie , sentimentul se suprima si ratiunea lasa loc unui vis de marire. Poate daca eram acasa sa vad, sa simt, sa cumpanesc . . . insa prin telefon, totul devine impersonal si comand imbarcarea.
14 iulie 2013: Urmaresc harta sosirilor de la Berlin National . . . ceas dupa ceas, Carpatii se contureaza in privirea-mi pierduta, o bariera in calea porumbeilor nostri. Astept zadarnic, timpul zboara si nu mai sper! Acum, in fiecare zi incerc sa uit cum din nesabuinta si prea multa visare i-am pecetluit soarta si sper doar sa traiasca, oriunde!
27 noiembrie 2013: Suna telefonul . . . accent moldovenesc: „Ma numesc Balan Ion, sunt din Suceava, un porumbel, al dumneavoastra e la mine si vreau sa vi-l trimit” . O fi vreun pui din cei pierduti, nu merita efortul . . . ma gandeam, dar nu gandeam o clipa ce urma sa aud; Un vis devenea realitate prin gura unui om pe care nu-l cunosc , dar pe care sigur n-o sa-l uit vreodata! Infrigurat, astept autocarul de Suceava si-mi imaginez clipa . . . ii cer iertare ca am trimis-o din orgoliu la o lupta prea mare! O lectie prea dura, dar binemeritata! Un final fericit, pentru un porumbel prea tanar si pentru un incepator.
Va multumesc, domnule Balan Ion!
Filip Adrian
de asa oameni avem nevoie .bravoo bucovineanule
TOTI ar trebuii sa luam acest exemplu, sa dam dovada ca suntem OAMENI iar sportul columbofil este o bucurie a vieti noastre. Respect pentru acesti oameni. Tuturor un Craciun Fericit.
oare cind toti crescatorii vor proceda asa?
acest sport ar trebui sa uneasca crescatorii dar din pacate nu se intimpla acest lucru majoritatea sintem minati de interese si foarte putini ne gindim ca porumbeii prinsi nu au nici o vina si de cele mai multe ori sfirsesc rau la multi ani si respect ptr adevaratii crescatori