voiajori

LOCURILE 1,4,10  AMSTETTEN ÎN CONCURENȚA JUDEȚELOR SATU-MARE, SĂLAJ ȘI MARAMUREȘ 2013.

Domnule Moldovan, ne bucurăm să vă facem o vizită și să vă luăm un interviu pentru cititorii noștri. Poate mulți nu vă cunosc însă rezultatele dumneavoastră și felul în care vă sosesc pourmbeii chiar în concurențe foarte puternice este de invidiat. Pentru început vă rugăm să ne faceți o scurtă prezentare:

Mă numesc Moldovan Ioan Teofil, și concurez la Bistrița, un județ mic însă cu o concurență puternică. Concurez de 11 ani porumbeii și după un timp au început să apară și rezultatele.

Domnul Moldovan T. Ioan

Cu ce porumbei zburați?

Porumbei Janssen și Van Loon, de la crescători de afară însă baza este formată din aceste două linii. Porumbeii de Rydik sunt baza și mai am mici ,,injecții,, de la Kopman, Freddy Vand er Vedde, Schaerlaekens. Joc generalul, adică viteză, demifond și fond, și mai trimit câteodată la maraton dar mai rar și nu prea mă pasionează.

Care a fost primul contact cu porumbeii? Cum ați fost ,,virusat,,?

Am avut porumbeii de la vârsta de 6 ani și până la 17 ani. Chiar și voiajori și mai și trimiteam la concurs printr-un prieten. Atunci datorită școlii am renunțat la ei. Ulterior în 2001 am revenit la această pasiune.

Cum pregătiți porumbeii în pre-sezon?

În primul rând sunt foarte atent iarna să aduc porumbeii într-o stare perfectă de sănătate. Când ai scăpat sănătatea din ,,mână” ți se scurg rezultatele printer degete.

Și când începeți antrenamentele, pregătirea propriu zisă?

Pentru că locuim în această zonă deluroasă lăsăm porumbeii afară cam cu o lună și jumătate înainte de prima etapă. Las porumbeii liberi în această perioadă și ei zboară destul de mult de plăcere. Poate și pentru că locuiesc aici între blocuri, într-o zonă aglomerată se întâmplă asta.

Forțați porumbeii să zboare în jurul crescătoriei?

Nu. Porumbeii mei zboară de plăcere. Concurez după sistemul văduviei și din această cauză în principiu zboară 45 minute – o oră.

Concurați și masculii și femelele?

Concurez și femelele și masculii.

Când îi treceți la văduvie?

Pe data de 14 februarie îi împerechez, vor crește puii iar când aceștia vor fi de înțărcat separ porumbeii pe sexe și începe văduvia. Asta înseamnă că îi despart cu 10 zile înainte de primul concurs.

Când  lăsați să se întâlnească masculii cu femelele?

Doar la sosire. Am încercat să îi las și înainte de îmbarcare dar rezultatele sunt la fel. Așa că prefer să nu îmi dau de lucru în plus fără sens.

Tot sezonul îi concurați la văduvie?

Absolut tot sezonul.

Compartimentul masculilor vaduvi

Între etapele de concurs îi duceți cu mașina personală la antrenamente?

Nu, niciodată. Asta din motive economice. Dacă aș avea suficient timp și resurse financiare i-aș duce luni,marți și miercuri.

Mulți columbofili afirmă că porumbeii se plictisesc după un anumit timp de văduvie. Dvs. ce părere aveți?

Din păcate prea multe eu nu știu. Știu doar să îi hrănesc și să îi bag în coș. Poate nu îmi dau seama că s-au plictisit numai după ce sosesc de la concurs și nu obțin rezultatele așteptate.

Când aveți un porumbel cu rezultate de vârf îl motivați în vre-un fel pentru a reuși o normă mai bună?

O intrebare interesantă. Eu nu știu să motivez porumbeii și decât să greșesc mai bine nu o fac. Poate ar fi bine să știu să mă joc cu ei dar nu știu. Am citit și auzit multe metode de motivare dar prefer să nu le fac pentru că aș putea avea un regres destul de mare.

Ce număr de porumbei dețineți la lotul de zbor?

Îmi place să încep cu un număr de 60-80 de zburători. Consider că dacă ai un număr mai mic de porumbei nu  poți juca la toate etapele și toate categoriile.

La câte etape din planul de zbor participă porumbeii dvs.?

Porumbeii mei participă la taote etapele din planul de zbor, săptămână de săptămână. Dacă am vre-un porumbel care îl voi angaja la maraton, va sta acasă cu o săptămână înainte de îmbarcare. Dar după sosirea de la maraton va fi angajat la o etapă de viteză sau demifond. Îmi place ca porumbeii mei să zboare săptămână de săptămână.

Cum v-ați caracteriza porumbeii dvs.?

Cei care rămân cu siguranță sunt niște luptători.

Cum arată porumbelul ideal în viziunea dvs.?

Pe mine mă interesează mai mult latura sportvă. Dacă un porumbel nu are câteva clasări în top 10 pe concurs nu este ceea ce trebuie. Acum în România sunt foarte mulți porumbei care arată bine, dar în trecut nu era așa. Columbofilia în țara noastră a cunoscut în ultimii ani o mare creștere din toate punctele de vedere și în foarte multe crescătorii se găsesc porumbei buni.

Câte cupluri aveți în compartimentul de matcă?

Am 25 de cupluri.

Câți pui reproduceți și cum îi pregătiți?

Încerc să reproduc peste 100 de pui anual. Pierd foarte mulți pui de acasă datorită uliu-lui care îmi ia cam 50-60 de pui într-un an. Cei care rămân vor participa la absolut tot planul de zbor pe care îl are asociația. La fel ca și la maturi, puii zboară de plăcere în jurul crescătoriei.

Ce hrană le administrați porumbeilor?

În timpul concursurilor primesc mâncare de la firmele Mariman și Verselle Laga iar în extra sezon primesc un amestec preparat de mine.

Ce înseamnă pentru dvs. concursurile cu porumbei, columbofilia în general?

Un mare hoby, mult prea mare pentru un om așa de mic.

Reușiți să aveți foarte multe concursuri în care ocupați cam toate locurile de frunte în clasamentul general și aici mă refer la locurile 1-20. Cum faceți asta?

Da, în general îmi sosesc la etapele de viteză-demifond în stol. Însă la etapele de fond dacă îmi vin 2-3 odată e foarte bine, dar se întâmplă mai rar. Eu consider că totul se bazează pe sânge și sănătate. Dacă porumbeii sunt de calitate și sănătoși vor fi în față.

Folosiți produse?

Da, folosesc. Cine zice că nu folosește nu spune adevărul. Nu ai cum să nu folosești și să ai performanțe. Produsele sunt un necesar în columbofilie. Puteți întreba un sportiv de performanță dacă folosește produse. La fel este și în columbofilie. Dacă vrei rezultate trebuie să îți ajuți porumbeii. Dacă vrei să ții porumbeii sănătoși trebuie să îi tratezi. Evident după un tratament trebuie să le dai un probiotic. La sosirea din concurs este necesar să folosim un recuperator. Un alt aspect de știut este acela că eu nu folosesc produse doar de la o firmă și nici o schemă pe care să o urmăresc ad-literam.

Vă mai ajută cineva în crescătorie?

Da. Mă ajută fiul meu care are 18 ani. Îi plac foarte mult și pe unii îi cunoaște chiar mai bine decât mine.

Cât de des faceți curat în crescătorie?

O dată pe săptămână pentru că mai mult nu îmi permite timpul. Dacă aș avea timp le-aș face în fiecare zi.

Aveți grătare pe jos și în boxe?

Nu. Crescătoria este una umilă în podul blocului. Consider că porumbelul nu are nevoie de palat. Crescătoriile care plac ochiului le facem pentru noi nu pentru porumbei. Porumbeii au nevoie de o crescătorie uscată și bine ventilată. Este suficient.

Ce planuri columbofile aveți?

În general ne dorim să facem cel puțin rezultatele anului precedent. Este foarte greu să faci un rezultat foarte bun dar e mult mai greu să te menții. Eu asta îmi doresc. Cel puțin să mă mențin la nivelul la care am ajuns în prezent.

Ce sfaturi aveți pentru columbofilii începători?

În general columbofilii la început de drum își supra-populează crescătoriile și apar problemele de sănătate. Evident nu vor apărea nici rezultate și de aici va veni și nemulțumirea. Îi sfătuiesc să înceapă cu un număr mic de porumbei și cu pași mici. Să își cumpere porumbei cu origini bune dar să știe de la început că nici cel mai mare campion din lume nu îi poate garanta că porumbelul pe care i la oferit va reproduce bine. Și să știe că un porumbel bolnav nu va face performanțe bune niciodată indiferent de originile pe care le are. Cu siguranță un porumbel de nivel mediu dar sănătos va fi mai bun la concursuri decât unul bolnav.

Vă mulțumim foarte mult pentru amabilitate și vă dorim mult succes în continuare.

Vă mulțumesc și la fel vă doresc și eu.

Cele mai bune rezultate la nivel  național al ultimilor ani:

O parte din trofeele castigate

1 General Palmares Maturi 2009

2 Crescatori Demifond 2009

2  General Palmares Tineret 2008

3  Crescatori As Palmares 2009

3  General Tineret 2008

4  Crescatori General Palmares  2009

4  Fond Maturi 2008

4  Crescator General

7  General Palmares Tineret 2008

7  General Tineret 2008

8  As Palmares Maturi 2009

8  General Tineret 2008

8  Fond Tineret 2008

8  General Maturi 2008

9  General Maturi 2009

9  Demifond Maturi 2009

9  As Maturi 2009

10   As Maturi 2009

11  General Tineret 2008

12  Crescator Palmares 3 ani Viteza  2011

13  Viteza  Palmares Tineret 2010

13  Crescatori As 2009

13  General Palmares Maturi 2008

13  General Palmares Tineret 2008

15  Crescator Palmares 3 ani Demifond 2011

16  Viteza  Palmares Tineret 2010

16  Crescator Viteza  Palmares 2010

16  Crescatori General Palmares 2009

17   Crescator General Palmares  2012

18  General Palmares  3 ani  2012

18  General Maturi 2008

19  As Speed Tineret  2012

19  Crescatori Viteza 2009

19  General Tineret 2008

20  Crescatori Viteza Palmares 2009

De Vlad Fildan

Sursa “Revista Columbofilia Romana nr. 3 / 2013”

Adaugat pe 12 Dec 2013 de |  | 5,580 views

13 pareri la articolul “SUPER-INTERVIU: MOLDOVAN T. IOAN, Bistrița – județ Bistrița Năsăud.”


  1. admin1 says:

    Imi doream de prin 2011 sa-l vizitez intr-o zi pe domnul Moldovan pentru ca urmaream indeaproape fiecare etapa la care angaja porumbei. M-a fascinat felul in care ii soseau porumbeii chiar si la etapele grele de fond.
    Dupa ce l-am vizitat mi-am dat seama ca, chiar ai ce invata de la acest ,,meserias”.
    Sincere felicitari si mult succes pe mai departe.

  2. LIVIU says:

    FELICITARI!

  3. Luca H says:

    Foarte frumos. Mult succes in continuare.

  4. Alin Rosu says:

    Felicitari D-le Moldovan pt rezultate si succes in continuare!

  5. mihai chisan says:

    Da un columbofil bun. In 2009 nu mai stiu exact l-am vizitat pe domnul Moldovan. Felicitari pt rezultatele obtinute.

  6. vlad hadarau says:

    Buna!

    Felicitari dl. Moldovan!
    Un concurent de temut si un f. bun crescator cu porumbei de calitate.
    Succes pe 2014!

    Numai bine!

  7. Bogatean Petru+Rares says:

    Va felicit domnule Moldovan si va admir foarte mult pentru tot ceea ce faceti in columbofilie. Si pe aceasta cale multumesc inca odata pentru super reproducatoarea care am achizitionat o de la dumneavoastra, am scos din ea foarte multi fii, nepoti si stranepoti de top si nu numai la mine… Bafta si multa sanatate

  8. Delabistrita says:

    Super concurent intr-o super concurenta cu super porumbei si super rezultate, felicitari !

    …spor la zbor !!!

  9. zoli says:

    Felicitari!
    Asi vrea sa va intreb ca la fond si maraton concurati tot cu porumbeii ce ati amintit mai sus:janssen-van loon?
    Succes in 2014!

  10. Va multumesc pentru urari,va doresc si eu la fel.
    Pentru Zoli: Zbor cu aceasi porumbei de la viteza la maraton.
    Sarbatori fericite !

  11. marian says:

    sunt impresionat de rezultatele dv si mar interesa si pe mine niste puii la anu bafta in 2014 si sarbatori fericite

  12. andrei says:

    super crescator si un zburator de toate etapele felicitarile mele pentru singuru porumbel pe bistrita cu normA la maraton tineret

  13. andrei says:

    leati dat o lectie la maratonisti din bn

Spune-ti parerea

*