O POVESTE ADEVĂRATĂ ÎN
AMINTIREA COLUMBOFILULUI PROF. HULUBAŞ LIVIU
DR. MIRCEA BILIUS

O legendă a columbofililor
din Bucovina, preşedinte mulţi ani al celui mai mare club din
Judeţul Suceava, clubul Rădăuţi şi vicepreşedinte al filialei
Suceava, profesorul Hulubaş absolvent al facultăţii de chimie şi
biologie, era un mare sufletist, cred că în acele vremuri cel
mai ,,hâtru” columbofil bucovinean. La toate întâlnirile,
şedinţele, expoziţiile, petrecerile noastre, era nelipsit, mereu
plin de voioşie, însoţit de un radio casetofon cu imnul
columbofililor suceveni care inunda acustica sălilor.
Avea un limbaj bucovinean
nealterat, presărat cu expresii populare care trezeau râsete
şi voioşie. Chiar dacă unele concursuri columbofile erau nereuşite
prin prestaţia sa profesorul avea calitatea de a depăşi momentele
grele şi de a ne înveseli. Fiul meu de câte ori auzea că
profesorul din Rădăuţi vine la Suceava mă ruga să-l invit la
masă pentru a-i asculta limbajul şi expresiile folclorice. Doresc
să redau doar o singură întâmplare. Era în
mijlocul lunii iulie 1990. Filiala Columbofilă Suceava era desemnată
să organizeze un concurs columbofil la Gdansk. Porumbeii urmau să
fie îmbarcaţi în rulota sucevenilor capacitate 770
capete şi remorcaţi de către o maşină ARO de la Neamţ. Marţi
pe la orele prânzului cu o maşină dacia soseşte profesorul
Hulubaş de la Rădăuţi, delegatul oficial pentru lansarea
porumbeilor. Ajuns la poarta casei mele, eeschide portbagajul
daciei şi saltă un sac cu cartofi, un sac cu roşii, unul cu
ardei, două borcane de 1 kg pline cu untură şi carne de porc
prăjită, 1 borcan de 800 g cu miere de albine şi alte merinde.
Surprins la vederea acestui depozit alimentar izbucnesc în râs.
Domnule profesor concursul este de la Gdansk, oraş aflat la 1250 km
rutier de Suceava. Produsele vă ajung pentru o excursie la Polul
Nord. Lăsaţi sacii sub mărul pătul din curte şi o sa-i preluaţi
la întoarcerea de la Gdansk. Profesorul descarcă sacii cu
cartofi, ardei, roşii, în iarba de sub măr şi începe
să sorteze strictul necesar conform recomandărilor mele. Între
timp soseşte şi echipajul de la Piatra Neamţ. În loc de două
persoane coboară din ARO patru columbofili. Nemţienii privesc
profesorul preocupat cu sortarea legumelor. Se uită unul la altul şi
fac feţe, feţe. Nu le vine să creadă, ei erau pregătiţi sa facă
comerţ cu ocazia acestui transport la Gdansk, practică la modă în
acea perioadă, iar Hulubaş parcă pleca la Polul Nord. Le explic
celor de la Neamţ că profesorul este delegat oficial al
concursului. Şeful echipei nemţene refuză să fie însoţiţi
de rădăuţeanul nostru. Mama mea, o femeie octogenară, asistând
la discuţiile aprinse care se purtau în curtea casei sub mărul
pătul le spune: de ce nu vreţi să-l luaţi, este şi el om.
Vorbele bătrânei îi lasă fără replică. Şeful de la
Neamţ se oferă să plătească Asociaţiei Suceava 1000 lei numai
ca profesorul să nu însoţească transportul. Ce-i drept
maşina ARO era încărcată cu tot felul de lucruri care urmau
să fie vândute pe piaţa rusească şi poloneză. Îl aud
pe profesorul Hulubaş spunând, luaţi-mă şi pe mine pentru
că nu o să mă uitaţi. Şi întradevăr nu l-au uitat. În
apropierea localităţii ruseşti pe atunci, oraşul Târnopol,
cca 250 km de Siret cutia de viteză a maşinii s-a defectat.
Echipajul columbofil cu rulota s-a refugiat într-o parcare.
Miercuri noaptea pe la orele 2, mă trezeşte telefonul. De la
recepţia unui hotel din Târnopol, un columbofil de la Neamţ ,
mă anunţă că maşina ARO s-a defectat şi nu mai poate continua
drumul cu porumbeii la Gdansk. A urmat pentru mine două zile
febrile. Caută maşina, şofer, rezolvă problema paşaportului,
trecerea prin vama Siret, etc. În sfârşit după două
zile o altă maşină a plecat la Târnopol preluând
rulota cu porumbei. Întrucât acum erau 6 persoane, pe
profesor cu o ocazie l-au returnat în vama Siret. Vineri seara
la voliera de la Burdujeni soseşte nimeni altul decât
profesorul Hulubaş. Supărat, nevoie mare, îmi relatează
problema transportului până la Târnopole. Bietul de el,
cred că planificarea deplasării la Gdansk a fost practic excursia
vieţii lui. În vremurile comuniste se ieşea foarte greu în
străinătate. În Rusia era interzisă lansarea porumbeilor iar
pentru zborurile din Polonia numai eu ştiu ce sacrificii făceam?!
Doresc să redau ad literam cuvintele profesorului: pană de motor
şi împingem maşina cu rulotă în parcare. Cei 4 de la
Neamţ şi-au burduşit sacoşele cu lucruri şi au plecat la afaceri
lăsându-mă pe mine să păzesc rulota cu porumbei. După vreo
două ore s-au înapoiat bineînţeles cu sacoşele goale.
Au apris în parcare un mini aragaz de companie prăjind nişte
friptane mici cât colacul de la WC. Fripturile le-au garnist cu
rachiu, ceapă şi usturoi. S-au ospătat bine după care s-au culcat
în ARO. La scurt timp s-a declanşat un concert de sforăituri,
eu stând într-un colţişor. Aromele de ceapă, usturoi
şi rachiu se acompaniau de nişte pârţieli (flatulaţii) de
se hurduca caroseria maşinii. Neputând să suport admosfera am
coborât din maşină aşezându-mă pe o bancă lângă
rulota cu porumbei, mai ales că nişte rusnaci tineri îi
dădeau târcoale. Vă rog să mă credeţi, auzind confesiunile
profesorului mă abţineam cu greu să nu izbucnesc în râs.
În sufletul lui era însă multă decepţie şi tristeţe
pentru ratarea acestei mult visate excursii pe care o pregătise cu
mare scrupulozitate. Profesorul Hulubaş era un fel de DON QUIJOTE,
eroul lui Cervantes în lupta cu morile de vânt.
Anii au trecut şi într-o
zi geroasă de ianuarie 2008 aflat singur în casă, soţia sa
murise de câţiva ani, profesorul Hulubaş Liviu adevărat
rapsod al umorului columbofil ne-a părăsit plecând la Fiinţa
de Lumină Supremă, Bunul Dumnezeu. A fost găsit îngheţat la
câteva zile de la deces. Columbofilii din Rădăuţi şi foştii
elevi de la liceul Eudoxiu Hurmuzachi, au format cortegiul funerar
care l-au condus pe ultimul drum. Printre ei ,Avraam, Litră,
Răspurneac, Pusac, Zavati, etc. Columbofilul Litră, nu după mult
timp plecat şi el la ,,Viaţa de Dincolo”, după coborârea
sicriului în groapă a aşezat pe capac o pliantă cu porumbei.
Emoţii vii şi lacrimi, după eliberarea păsărilor din pliantă,
unul din porumbei a zburat câţiva zeci de metri după care s-a
întors şi s-a aşezat pe capacul sicriului. Întâmplarea,
minunea de la groapă, a făcut înconjurul urbei Rădăuţi.
Mulţi din cei cărora li se povestea întâmplarea îşi
făceau semnul crucii neputând sa-şi explice fenomenul de la
cimitir…..?!
profesorul Hulubaş
nedezminţindu-şi umorul său, nu ne-a lăsat prea mult timp să-l
jelim. După câteva luni pe crucea de la căpătâiul din
cimitir a apărut urmatorul epitaf :
Aici zac eu
şi citeşti tu,
dar mai bine
ai zace tu
şi aş citi eu!
Profesorul Hulubaş Liviu
rămâne un prieten de care columbofilii din Ţara de Sus îşi
amintesc cu multă plăcere.