Populaţia Moscovei este speriată de un fenomen misterios care afectează porumbeii din oraş: multe păsări zboară haotic, lovindu-se de oameni, cad la pământ şi mor. Experţii de mediu au investigat fenomenul şi oferă explicaţii.
Conform informaţiilor publicate în ziarul Izvestia, Moscova este în prezent scena unei epidemii de maladie Newcastle, o boală virală care afectează păsările şi care se poate transmite şi la om. Totuşi, pentru om boala Newcastle nu este periculoasă, putând provoca uneori doar conjunctivite uşoare sau simptome asemănătoare celor de gripă.
În schimb, la păsări ea poate fi foarte agresivă, cu manifestări digestive, respiratorii şi nervoase şi cu mortalitate destul de ridicată. Păsările afectate se comportă adesea ciudat, devenind dezorientate, cu mişcări necoordonate şi sucombând brusc, după o perioadă scurtă în care au manifestat semne de boală.
Locuitorii Moscovei au relatat despre mai multe cazuri în care au observat porumbeii comportându-se neobişnuit: păreau ameţiţi, reacţionau lent la prezenţa oamenilor, uneori zburau lovindu-se de trecători şi căzând la pământ.
Experţii au identificat şi unele cazuri de infecţie cu Salmonella la păsările moarte, dar nu descoperit prezenţa unor boli mai periculoase, precum gripa aviară sau psitacoza.
Se crede că vremea foarte caldă a favorizat răspândirea infecţiei şi apariţia epidemie; specialiştii spun însă că aceasta dă deja semne de încheiere.
Fenomenul a alimentat însă o panică mediatică, legată de o aşa-zisă Apocalipsă care ar urma să vină în curând : conform ziarului Komsomolskaia Pravda, călugărul mistic Grigori Raspuntin – un personaj ciudat al Rusiei ţariste – ar fi prezis că sfârşitul lumii va veni pe 23 august 2013, ceea ce i-a făcut pe unii să vadă în moartea în masă a porumbeilor un semn al apropiatului sfârşit al lumii.
Sursa: The Guardian